Iata-te revenind, calarind prin adolescenta mea haotica. Facandu-ti loc cu furie prin tineretea mea patetica.
Iata-te in noptile mele de insomnie, in pleoapele intredeschise, in furia si anxietatea mea. In litere si cuvinte. Tu cel care ai deschis si inchis rani. Interlocutorul meu...
Iata-te marsaluind cu atata indolenta prin fata ochilor mei goi. Acum, in singuratatea mea cea invaluita in acest timp pornografic, cum ar spune un poet bolnav de oftica. Da-mi uitarea absoluta!
Uite! Uite cum ma caut mereu, printre oameni, printre exemple! Si atunci cand cred ca m-am gasit, vii tu si-mi spui ca-s fara de speranta, oricat de puternica si fioroasa as incerca sa fiu. Si ma lasi sa privesc in gol si sa nu inteleg nimic. Sunt un om slab. Atunci cand vii tu, ma coplesesti cu durerea intregii lumi. Mi-o pui pe umeri si ma mani catre neputinta. Ma faci sa ma pierd printre sensuri. Imi amintesti de singuratate, de propria-mi deficienta. Imi uit cuvintele si-mi reinventez iar monstrul de sub pat.
Si nu mai stiu cine sunt. Ma duc cu gandul la marii filosofi ai lumii care au incercat din rasputeri sa dea un raspuns prin vastele lor polologhii insumand mii de foi, la tot ce simt eu acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu