Ceasurile tarzii ale noptii vin in intampinarea celor mai profunde si, uneori, debile ganduri. Atunci, in solitudinea peretilor reci, cand nu mai exista nimic inafara de tine, pisica si tacere. Cand totul ti-e aruncat haotic in propria minte obosita. Si te observi in toata fragilitatea ta. Atunci te sperii de tine sau pur si simplu te resemnezi. Si fie te accepti, fie te incorsetezi mai mult in propriul EU. Iar gandurile vin de-a valma, abia conturate si zboara indata ce altele le iau locul. Uneori te intrebi ''Si daca?...'' Te afli, de multe ori, rapus de acest ''Si daca?...'' Marea variabila! O vorba aruncata nesabuit sau o alta nerostita intro clipa adecvata. Un strigat sau o mutenie implacabila in fata unei intamplari. Vin precum o corvoada, apasand asupra fiintei tale. Si adormi invalmasit. Iar toata incalceala mintii te abandoneaza in asternuturi complexe, aducand dupa ea stranii vise sau somnuri grele, din care te trezesti multumit ca nu-ti mai amintesti nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu